vineri, ianuarie 09, 2009
marți, ianuarie 06, 2009
Craciun...
Oricat de mare om as fi, mare si la stat, si la sfat, ACASA, in casa parintilor, tot copil sunt. Oricat de mult m-as lua in piept cu viata si oricat de multe probleme imi apar in jur zi de zi, cand ajung ACASA sunt iarasi un copil. Greutatile mele se muta, parca, pe umerii parintilor si ACASA fie gasesc rezolvarile problemelor, fie le uit, macar pentru o vreme. Cred ca asa va fi mereu sau macar vreau sa incerc sa fie asa mereu, pentru ca ... e tare bine. :)
Starea asta de bine cand ajungem ACASA ar trebui sa ne insoteasca toata viata, sa ne ajute sa ramanem copii in suflet. Parintii mereu ne vor vedea ca pe copilasii lor, oricat de mari am creste iar pentru noi parintii nu imbatranesc niciodata. Si chiar daca dispar, e doar o simpla parere. Ei vor fi alaturi de noi, de undeva de sus, de pe o stea. Sunt mereu parintii nostri si noi suntem mereu copiii lor. Toata viata suntem copiii cuiva. E unul din cele mai placute ganduri ce pot exista. :)
Gandurile astea mereu le-am purtat in minte si in suflet an de an cand ajung acasa, mai ales de sarbatori.
Starea asta de bine cand ajungem ACASA ar trebui sa ne insoteasca toata viata, sa ne ajute sa ramanem copii in suflet. Parintii mereu ne vor vedea ca pe copilasii lor, oricat de mari am creste iar pentru noi parintii nu imbatranesc niciodata. Si chiar daca dispar, e doar o simpla parere. Ei vor fi alaturi de noi, de undeva de sus, de pe o stea. Sunt mereu parintii nostri si noi suntem mereu copiii lor. Toata viata suntem copiii cuiva. E unul din cele mai placute ganduri ce pot exista. :)
Gandurile astea mereu le-am purtat in minte si in suflet an de an cand ajung acasa, mai ales de sarbatori.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
