nu stiu cum sa fac sa fac multe lucruri in cele 24 de ore ale unei zile. dar asta cred ca e dilema valabila pentru multi. nu stiu cum sa fac sa ma impart intre multe lucruri care imi plac si as vrea sa le fac dar nu am timp.
asta ... face deja pleonasm cu gandurile a miliarde si miliarde de oameni. nu stiu cum sa fac sa petrec muuult timp cu persoanele dragi mie, dar sa fac in acelasi timp si chestiile care imi plac. bunaoara, nu as vrea sa fiu pusa in situatia de a alege intre servici (care imi place) si o persoana draga... am mers de multe ori pe muchie de prapastie in problema asta si chiar nu stiu cum am reusit sa scap pana acum. sa scap e mult spus... dar nu doresc nimanui stresul de a simti vina in suflet, neputinta de a simti ca nu poti fi si face multe.
asta ... face deja pleonasm cu gandurile a miliarde si miliarde de oameni. nu stiu cum sa fac sa petrec muuult timp cu persoanele dragi mie, dar sa fac in acelasi timp si chestiile care imi plac. bunaoara, nu as vrea sa fiu pusa in situatia de a alege intre servici (care imi place) si o persoana draga... am mers de multe ori pe muchie de prapastie in problema asta si chiar nu stiu cum am reusit sa scap pana acum. sa scap e mult spus... dar nu doresc nimanui stresul de a simti vina in suflet, neputinta de a simti ca nu poti fi si face multe.
cineva pragmatic si cu picioarele bine infipte in realitate mi-ar spune ca asta inseamna TIME MANAGEMENT. bleah! nu vreau sa gandesc asa.
in momentele alea cel mai bine este sa ai la indemana injectia cu nepasare. iti injectezi doze mici, pana sentimentele negre care te paralizeaza dispar.
ma tot gandesc cum procedeaza un chirurg, de exemplu, cand, in pragul unei operatii critice, afla nu stiu ce veste care il bulverseaza.
ce face? nu mai face operatia pentru ca ii tremura mana si gandurile nu ii dau pace sa se concentreze la ce are de facut, la viata pe care o tine in maini? eu cred ca in momentele alea injectia cu nepasare este solutia si pe moment viata merge mai departe. ma gandesc de fiecare data la chestia asta cand ceva ma preocupa, la modul dureros, si din cauza asta nu ma pot concentra la alte chestii pe care le am de facut in ziua respectiva. intotdeauna poate fi ceva mai rau, intotdeauna sunt oameni care au greutati mai mari si atunci ma gandesc ca totul poate fi escaladat la "mai rau, mai greu".
e ca si cum ti-ai inchide suferinta, supararea, dezamagirea intr-o cutiuta, sa nu te afecteze, iar cand consideri ca iti poti acorda un ragaz sa suferi, ridici capacul si devii o prada.
chiar cred ca daca esti suparat dar incerci sa nu arati asta in mod agresiv celor din jur, daca incerci sa te binedispui la suprafata, pentru a nu-ti arata supararea, ajungi sa te binedispui si in interior, iti faci bine si tie.
optimismul este medicament, daca ti-l autoadministrezi sau ti-l administreaza cineva atunci cand e nevoie, sau face parte din sistemul natural imunitar al omului. Cand chestiile astea se suprapun la un om, adica este un optimist din nastere dar a si invatat sa fie mai optimist cand il incurajeaza cineva sau cand se incurajeaza singur, atunci omul ala, zic eu, e un fericit. Sau un mare nesimtit. :)
